Termeni și Condiții Generale pentru SC ZIP SOLUTION SRL

1. Acceptare termeni și condiții

Prezentul document stabilește termenii și condițiile care guvernează  utilizarea website-ului https://zipsolution.ro/ (denumit în continuare „website”), operat de SC ZIP SOLUTION SRL, o societate cu răspundere limitată înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J35/2548/2014, cu sediul social în Recaș, Str. Lucian Blaga, Nr.10, Jud. Timiș, cod unic de înregistrare RO33794552.

Aceste condiții sunt obligatorii pentru toți utilizatorii website-ului. Navigarea și utilizarea Website-ului se face în termenii și condițiile de mai jos. Folosirea Website-ului și accesul la servicii presupune implicit acceptarea fără obiecții și/sau rezerve a acestor termeni și condiții, cu toate consecințele care rezultă din acceptarea acestora.

Prin utilizarea website-ului https://zipsolution.ro/ se consideră ca ați citit, înțeles și acceptat integral Termenii si Conditiile de utilizare ale website-ului și nu veți avea posibilitatea să vă prevalați în nicio situație de argumentul că nu ați citit, înțeles și acceptat Termenii și Condițiile.


Prezentul document (denumit în continuare “Termeni și Condiții”) conține condițiile de utilizare a Website-ului, precum și termenii și condițiile aplicabile utilizatorilor în relația lor cu SC ZIP SOLUTION SRL. Acest document se completează cu alte prevederi care fac trimitere la acesta:

  • Politica de confidențialitate;
  • Politica de cookies.

2. Utilizarea website-ului și descrierea serviciilor

Compania SC ZIP SOLUTION SRL este distribuitor autorizat de fermoare YKK in România. Produsele sunt livrate în baza comenzilor primite de la Clienți, unele fiind în stocul companiei, și altele fiind aduse pe comandă specială.

Prezentul website este unul de prezentare, prin urmare, SC ZIP SOLUTION SRL oferă prin intermediul website-ului informații cu titlu general, cu scop consultativ.

Sc ZIP SOLUTION SRL nu oferă nicio garanție cu privire la actualizarea în timp real a informațiilor prezentate.

Pentru orice nelămurire, vă rugăm să ne contactați:

E-mail: office@zipsolution.ro

Telefon: 0728 001 744

Utilizarea website-ului este permisă pentru solicitarea de oferte privind produsele noastre și necesită acceptarea integrală a acestor Termeni și Condiții. Orice utilizare în alte scopuri decât cele menționate este strict interzisă.

3. Procedura de Solicitare a Ofertei

(I) Pentru a solicita o ofertă, utilizatorii vor accesa website-ul, respectiv vor utiliza numărul de telefon afișat sau adresa de e-mail, furnizând în acest sens date precum nume, adresă de e-mail, număr de telefon și alte solicitări considerate relevante.

(II) Solicitarea Ofertei: După accesarea website-ului, utilizatorii pot completa un formular de solicitare specificând detaliile și specificațiile produsului/produselor dorit/dorite. Solicitările vor fi procesate de departamentul nostru de specialitate, iar un răspuns va fi furnizat într-un termen rezonabil, în funcție de produs.

În cazul în care cererea de solicitare a ofertei nu a fost finalizată, ne rezervăm dreptul de a reveni prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică (e-mail, telefon, whatsapp, viber, precum și alte mijloace asemănătoare) în vederea finalizării cu succes a procesului de solicitare a ofertei.

4. Formarea Contractului

Clienții pot solicita oferte pentru produsele listate în catalogul online disponibil pe website-ul SC ZIP SOLUTION SRL completând formularul de solicitare de oferte disponibil pe website sau prin alte mijloace de comunicare electronică (e-mail, telefon, whatsapp, precum și alte mijloace asemănătoare).

Solicitarea de oferte reprezintă un element în etapa precontractuală care, aşa cum indică şi denumirea, constă în invitaţia adresată unei/unor persoane determinate, în vederea generării de oferte de către destinatar sau destinatari, oferte pe care, ulterior, autorul invitaţiei le poate accepta sau refuza. Solicitarea unei oferte nu reprezintă un angajament contractual din partea utilizatorului și nu obligă SC ZIP SOLUTION SRL să furnizeze produsul/produsele în condițiile solicitate.

SC Zip Solution SRL va analiza solicitarea/solicitările transmise și va emite o ofertă având un termen de valabilitate de 30 de zile lucrătoare.

Oferta va cuprinde informații precum prețul, respectiv descrierea detaliată a produsului/produselor, taxe aplicabile și orice alte condiții considerate esențiale.

Emiterea ofertei de către SC ZIP SOLUTION SRL constituie o invitație de a încheia un contract, sub rezerva acceptării ofertei de către Client.

Formarea contractului se realizează prin acceptarea de către client în mod expres și neechivoc  a ofertei trimise de SC ZIP SOLUTION SRL, lansând astfel o comandă. Acceptarea este confirmată printr-un acord scris, care poate fi un mesaj electronic, un e-mail de confirmare sau un document semnat electronic. Acceptarea se realizează după cum urmează: achitând avansul convenit, sau în caz contrar, printr-un mesaj scris prin intermediul mijloacelor de comunicare electronica (e-mail, respectiv whatsapp precum și alte mijloace asemănătoare) va conține implicit acceptarea tuturor detaliilor contractului, inclusiv prețul, termenii de plată și de livrare, codul produselor alese, numărul de bucăți, coduri de culoare, etc, precum și acceptarea termenilor și a condițiilor. După acceptare, și implicit, confirmare, comanda nu mai poate fi modificată, anulată, refuzată sau returnată.

5. Facturarea și livrarea produselor

După acceptarea ofertei de către Client și emiterea comenzii de produs/produse, SC ZIP SOLUTION SRL va întocmi factura, Clientul fiind obligat să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii în conformitate cu legislația în vigoare.

Având în vedere valorile relativ mari, specifice produselor prezentate pe website și faptul că acestea se realizează la comanda specială a Clientului, principala modalitate de plată va fi prin intermediul unui avans minim plătit de Client numai dupa confirmarea comenzii de catre SC ZIP SOLUTION SRL.

Astfel, Clientul va primi o factură pentru avans, după ce se confirmă comanda, care se va achita în conturile menționate în cadrul facturii emise de către societatea SC ZIP SOLUTION SRL. În lipsa unor prevederi contrare, avansul va fi de minim 50%.

Neplata avansului suspendă eliberarea mărfurilor către Client, acceptarea de noi comenzi, si implicit termenul de livrare comunicat, până la achitarea integrală a contravalorii facturii.

Restul prețului se achită înainte de livrare, într-un termen de maxim de 3 zile de la notificarea Clientului de către societatea SC ZIP SOLUTION SRL. Neplata integrală a prețului până la livrarea produselor, suspendă obligația societății SC ZIP SOLUTION SRL de a livra produsele, Clientul fiind răspunzător pentru paguba produsă societății, cuantumul acesteia fiind adus la cunoștința Clientului printr-o notificare scrisă.

SC ZIP SOLUTION SRL va emite către Client o factură de avans pentru a încasa avansul și, ulterior, o factură fiscală pentru produsele ce urmează a fi livrate, obligația Clientului fiind să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii în conformitate cu legislația în vigoare și să respecte termenele de plată din cuprinsul acesteia. Nerespectarea termenelor de plată atrage după sine aplicarea penalităților de întârziere prezentate mai jos.

Prețurile din cadrul ofertei transmise sunt în EURO și nu includ T.V.A.

Factura se face in lei, la cursul B.N.R. din ziua facturării.

Costul transportului prin curierat intern este diferit în funcție de valoarea comenzii, după cum urmează:

  • Gratuit pentru livrari care au o valoare mai mare de 600 lei+ T.V.A.
  • Contra cost pentru livrari care au o valoare mai mică de 600 lei+ T.V.A.

Daca o comanda este impartita la cererea clientului in mai multe livrari, cele de mai sus se aplica fiecarei livrari in parte, nu comenzii per total.

Produsele comandate se livrează prin curierat rapid la adresa furnizată de client exclusiv pe teritoriul României.

Modalități de plată:

Prin ordin de plată sau prin numerar, în sistem ramburs, respectiv, în mod exceptional prin bilet la ordin (în acest ultim caz, doar în ipoteza în care există o înțelegere prealabilă în acest sens). Pe ordinul de plată se va menționa în mod obligatoriu numărul facturii.

Plata se va efectua în lei, conform facturii. Factura se face in lei, la cursul B.N.R. din ziua facturării. În caz de depășire a termenului de plată, ne rezervăm dreptul de a calcula penalități de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Nivelul penalității de întârziere este în cuantum de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere.

Menționăm faptul că la facturarea produselor se va ține cont de următoarele: lungime minimă de 14 cm pentru fermoare nedetașabile, respectiv lungime minimă de 30 cm pentru fermoare detașabile.

Termene de livrare:

  • Minim 3-6 zile lucrătoare pentru produsele aflate în stoc. În perioadele aglomerate (de ex. Sărbători Legale, Sărbători Pascale, Crăciunul), pot exista întârzieri din punct de vedere al livrării comenzilor.
  • Minim 15-30 zile lucrătoare pentru produsele care nu se află în stoc si care vor fi executate pe comandă pentru Client in fabricile YKK.
  • Termenele de mai sus pot fi prelungite în cazul în care produsele solicitate au un caracter special, sau sunt produse in tari de unde transportul de marfa se face mai rar. Clientul fiind anunțat în acest sens într-un termen rezonabil.

Perioadele de mai sus sunt informative. Compania SC ZIP SOLUTION SRL nu este responsabilă pentru orice întârziere în livrarea produselor comandate, care nu se datorează culpei sale sau constituie evenimente de forță majoră, precum probleme în rețeaua rutieră, condiții meteo nefavorabile, greve, întârzieri ale transportatorilor și curierilor, etc.

Administratorul website-ului depune toate diligențele în vederea menținerii corectitudinii informațiilor expuse pe website. Vă învederăm faptul că ca pot aparea erori legate de datele de pe website, informații despre produse, sau termen de livrare eronat, acestea având doar caracter informativ și necesitând o confirmare scrisă sub formă de e-mail din partea Vânzătorului, confirmarea oferită la solicitarea expresă a Clientului. Informațiile vor fi considerate valide de părți numai după confirmarea în scris, prin intermediul e-mailului, respectiv prin platforma whatsapp, de către Vânzător a disponibilității stocului, a prețului, precum și a caracteristicilor produselor.

Recepția produselor:

Responsabilitatea asupra recepției produselor revine Clientului. Recepția produselor reprezintă acceptul Clientului că produsele au ajuns în stare bună și acestea corespund cantitativ și calitativ cu ceea ce s-a comandat.

Clientul se obligă să recepționeze produsele comandate în termen de maxim 3 zile calendaristice de la data recepționării produselor.

Prețul, modalitatea de plată și termenul de plată sunt specificate fie în oferta transmisă, fie in scris la momentul plasării comenzii, cât și în cadrul facturii.


SC ZIP SOLUTION SRL va transmite Clientului factura aferentă comenzii de produse în format electronic sau în format material, prin includerea facturii în pachetul care cuprinde produsele livrate, respectiv prin e-mail, la adresa menționată de Client, sau prin mijloace de comunicare electronica (e-mail sau whatsapp) în cazul în care factura nu se găsește în pachetul transmis sau în cazul în care Clientul solicită transmiterea acesteia în această modalitate.

Clientul își asumă responsabilitatea pentru preluarea produselor de la firma de curierat. În cazul în care se trimit colete multiple, Clientul este responsabil să se asigure că le-a recepționat pe toate în integralitate.

În cazul în care produsul/produsele livrate nu corespund cu produsele facturate, această neconcordanță va fi adusă la cunoștința societății SC ZIP SOLUTION SRL în primele 48 de ore (2 zile lucrătoare) de la recepție printr-o notificare scrisă la adresa de e-mail: office@zipsolution.ro respectiv telefon: 0728 001 744. SC ZIP SOLUTION va remedia această situație în cel mai scurt timp posibil, procedând la expedierea produselor lipsă.

Deteriorările sau deficiențele calitative sau cantitative a bunurilor livrate vor fi aduse la cunoștința societății SC ZIP SOLUTION SRL în termen de 5 zile lucrătoare de la data recepției produselor printr-o notificare scrisă la adresa de e-mail: office@zipsolution.ro respectiv telefon: 0728 001 744. Pentru verificarea și confirmarea deteriorărilor sau deficiențelor calitative sau cantitative Clientul se obligă să trimită societății SC ZIP SOLUTION SRL o mostră din marfa reclamată, pe cheltuiala acestuia.

În vederea utilizării în mod corespunzător a produselor comandate, la solicitarea Clientului, se va transmite un manual de instrucțiuni în variantă electronică.

SC ZIP SOLUTION SRL nu își asumă răspunderea dacă Clientul utilizează produsele în mod defectuos, le coase necorespunzător sau le supune unor forțe prea mari sau unor factori care le deteriorează (soarele, vântul și apa sarată vor duce la deteriorarea oricărui produs în timp, respectiv tratamentele de vopsire, decolorarea, tratamentele chimice sau tratarea specială la care sunt supuse produsele de catre client, însă fără a se limita la cele prezentate anterior).

Pentru a testa rezistența la procedurile chimice, de vopsire, decolorare, și orice alte proceduri, SC ZIP SOLUTION SRL oferă posibilitatea clienților de a comanda o cantitate redusă de produse în vederea testării acestora, pe cheltuiala acestora, în conformitate cu prevederile din prezenta secțiune. În funcție de produsul/produsele comandate în vederea testării SC ZIP SOLUTION SRL își rezervă dreptul de a impune o comandă minimă, care va fi comunicată punctual fiecărui Client în parte.

Vă recomandăm ca verificarea produselor comandate să se realizeze în  termenele de mai sus,  puse la dispoziția Clientului. Orice reclamație ulterioară nu va mai fi luată în considerare, Clientul fiind răspunzător pentru lipsurile/deteriorările/deficiențele constatate ulterior.

6. Informații utile

  • Standarde admise conform STAS 9999 / 03. 1992:
LUNGIMEA FERMOARULUI IN CMTOLERANTA MM CONF. STAS 9999 / 03. 1992
  
A < 40 cm± 5 mm
40 cm < A < 60 cm± 6 mm
60 cm < A < 100 cm± 8 mm
100 cm < A < 200 cm± 15 mm
200 cm < A < 300 cm± 20 mm
  • Măsurarea lungimii fermoarului: Clientul este responsabil să transmită lungimea corectă “A” în conformitate cu următorul tabel:

Clientul își asumă în integralitate răspunderea pentru măsurarea corectă și transmiterea acestor măsurători în conformitate cu tabelul anexat mai sus.

Menționăm faptul că fermoarele au o bandă de rezervă în ambele capete, aceasta fiind standard pentru fiecare fabrică YKK producătoare, și prin urmare, nu poate fi modificată la cerere lungimea acesteia.

Totodată, vă învederăm faptul că mărimea fizică a produselor nu poate fi estimată din catalogul prezentat pe website, sau din fotografiile transmise prin mijloacele de comunicare electronică (e-mail sau telefon), respectiv cel în format fizic, motiv pentru care Clientul își asumă răspunderea pentru acuratețea măsurătorilor (spre exemplu produsul fermoar tip 3 va avea o anumită lățime a danturii, pe când fermoarele tip 5, 8 si 10 o altă lățime).

  • Catalogul de produse

În cadrul catalogului de culori YKK, fiecare culoare are un cod de culoare. Comenzile se vor transmite menționând codul de culoare aferent produsului/produselor, ci nu descrierea culorii produsului/produselor.

Menționăm faptul că YKK produce doar nuanțele cuprinse în catalogul de culori, acestea neputând fi personalizate.

Fiecare produs are un cod de produs. Codurile de produs se pot modifica de către producător, fără a influența caracteristicile produsului.  Unele produse pot avea mai multe coduri de produs, în funcție de fabrica YKK în care sunt produse.

Pozele produselor din cadrul catalogului online au titlul de prezentare. Culoarea reală a produselor poate fi diferită față de culorile vizualizate în cataloage sau pe website sau din fotografiile transmise prin mijloacele de comunicare electronică (e-mail sau telefon), datorită faptului că în procesul de redare a culorii pot interveni factori care să modifice culoarea originală, cum ar fi, dar fără a se limita la: lumina de la ședința de fotografiere a nuanțelor, intensitatea blitzului, reglajul monitorului, scanarea catalogului, setările ecranului de pe care sunt vizualizate culorile, șamd. Totodată, nuanțele pot părea ușor diferite datorită materialelor diferite din componența unui produs, vopsite în acea culoare (de exemplu: culoarea se poate vedea usor diferit pe dantura fermoarului față de bandă, desi culoarea este identica). De asemenea, culoarea vazută pe o suprafață mare de produs (spre exemplu: rolă de fermoar) se poate vedea diferit față de o mostră din catalogul de culori disponibil pe website sau chiar pe o mostră din catalogul fizic.

Prin urmare, Clientul își asumă faptul că produsele comandate pot avea mici diferențe de culoare față de cele din catalogul disponibil pe website, însă pentru identificarea cu exactitate a culorii aceștia au la dispoziție datele de contact ale companiei SC ZIP SOLUTION SRL disponibile pe website pentru lămuriri suplimentare. Clientul își asumă răspunderea pentru alegerea nuanței produsului/produselor în funcție de lămuririle suplimentare.

Pentru acuratețe și prevenirea oricărei posibile confuzii SC ZIP SOLUTION SRL oferă posibilitatea clienților de a comanda o cantitate redusă de produse în vederea identificării nuanței cu exactitate, pe cheltuiala acestora, în conformitate cu prevederile de la pct.5 denumit în continuare “Facturarea și livrarea produselor”. În funcție de produsul/produsele comandate în vederea testării SC ZIP SOLUTION SRL își rezervă dreptul de a impune o comandă minimă, care va fi comunicată punctual fiecărui Client în parte.

SC ZIP SOLUTION SRL nu își asumă răspunderea dacă descrierea produselor prezentate pe website nu este considerată precisă sau completă iar Clientul va alege produsul/produsele în funcție de cele expuse mai sus, SC ZIP SOLUTION SRL nefiind răspunzător pentru alegerile efectuate de Client.

În cazul în care Clientul solicită transmiterea catalogului de culori în format fizic, coroborat cu faptul că societatea SC ZIP SOLUTION SRL dispune de puține exemplare, transmiterea acestuia se va efectua exclusiv în următoarele condiții:

  • Asumarea de către Client a unor comenzi regulate (cel puțin lunare);
  • Pentru comenzile care depășesc suma de 1500 lei+TVA/comandă.

Dacă Clientul nu respectă condițiile impuse mai sus, acesta este obligat să procedeze la retrunarea catalogului în starea în care l-a primit, prin curierat rapid și pe cheltuiala sa.

Societatea SC ZIP SOLUTION SRL nu va fi ținută răspunzătoare pentru situațiile în care Clientul ii transmite mostre de material în vederea alegerii nuanțelor corespunzătoare.

7. Drepturile și Obligațiile Părților

Obligațiile Vânzătorului: SC ZIP SOLUTION SRL se obligă să furnizeze produsele conform specificațiilor agreate în oferta transmisă și să respecte toate prevederile legale aplicabile.

Drepturile Clientului: Clientul are dreptul la informații clare, complete și corecte despre produsele oferite.

8. Modificări ale Termenilor și Condițiilor

SC ZIP SOLUTION SRL își rezervă dreptul de a actualiza sau modifica termenii și condițiile de utilizare a serviciilor disponibile pe acest website oricând și în orice mod, fără o notificare prealabilă și fără a fi obligată să îndeplinească vreo altă formalitate față de Utilizatori.

9. Legislație Aplicabilă și Jurisdicție

Utilizarea Website-ului şi încheierea, executarea și încetarea contractelor încheiate cu Societatea prin intermediul Website-ului vor fi guvernate de legislaţia română. 

Eventualele litigii care decurg din sau în legătură cu folosirea Website-ului sau cu încheierea, executarea și încetarea acestor contracte se vor soluţiona pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătorești române competente.

10. Clauze de exonerare răspundere

SC ZIP SOLUTION SRL nu va fi răspunzătoare pentru orice întrerupere sau indisponibilitate a website-ului, indiferent de cauză, incluzând, dar fără a se limita la: erori tehnice, întreținere website.

SC ZIP SOLUTION SRL nu va fi ținută responsabilă pentru niciun fel de pierderi sau daune care pot surveni ca rezultat al utilizării informațiilor publicate pe acest website. SC ZIP SOLUTION SRL nu își asumă garanția cu privire la exactitatea, utilitatea sau caracterul complet al informațiilor sau materialelor incluse în acest website.Materialele prezentate pe acest website sunt furnizate cu scop informativ și nu constituie oferte comerciale. SC ZIP SOLUTION SRL se exonerează de orice răspundere cu privire la conținutul sau natura materialului disponibil pe website.

11. Confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal

SC ZIP SOLUTION SRL respectă dreptul la confidențialitate și protecția datelor personale ale utilizatorilor săi. Toate datele colectate sunt tratate în conformitate cu GDPR și legislația națională, fiind utilizate exclusiv în scopul executării contractului și comunicațiilor comerciale asociate.

Prelucrarea datelor cu caracter personal de are loc cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date, și de abrogare a Directivei nr. 95/46/CE (,,Regulamentul general privind protecţia datelor’’) și a legislaţiei naţionale relevante în materia protecţiei datelor cu caracter personal.

Pentru mai multe detalii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal, vă solicităm respectuos să consultaţi Politica de confidenţialitate și Politica de cookies-uri

12. Dispoziții Finale

Dacă oricare dintre clauzele acestor termeni și condiții este găsită a fi invalidă de către o instanță de judecată, validitatea celorlalte clauze nu va fi afectată.

Pentru orice întrebări sau neclarități legate de acești termeni și condiții, vă rugăm să contactați SC ZIP SOLUTION SRL la adresa de e-mail: office@zipsolution.ro.

Top